Atunci când românul se gândeşte la unire natura prinde viaţă, aerul capătă o prospeţime alpestră, cerul un albastru pur, precum era în momentul când a fost gândit de Făuritor, iar apele curgătoare încetenesc din mişcarea lor firească pentru a putea resimţi unitatea pantalassiacă. Atunci când românul vorbeşte despre unire, se prind într-o horă pangeică continentele, munţii îşi scutură anii de pe creștetele dalbe, iar cheile carpatine se lărgesc pentru ca razele soarelui să pătrundă nestingherit de la Nistru până la Tisa şi să umple vâzduhul cu lumină.
Natura din spaţiul românesc de mult s-a pătruns cu idealul unirii. Râurile, munţii şi câmpiile îşi plâng împreună durerile, îşi împărtăşesc bucuriile şi cântecul matinal al păsărilor, potecile îşi aşteaptă călătorul transhumant căruia să-i destăinuie farmecul dumbravelor din codrii somnoroşi...
În multe oraşe de pe teritoriul României funcționează muzee ale unirii, ele dezvăluind vizitatorilor detaliu cu detaliu soarta eforturilor românilor de a atinge idealul unirii. Patimile şi jertfele aduse pe altarul unirii se întâlnesc aici cu bucuriile înfăptuirilor şi speranţele reparării rapturilor ce au ştirbit între timp din acestea. În Basarabia nu cunosc să funcționeze un astfel de muzeu. Există muzee de care vrei şi nu vrei, dar lipsa unui muzeu al unirii ne face să fim străini idealului străbunilor noştri, să ne aflăm într-o permanentă fugă de sine, să nu ştim de unde ne-am pornit, unde urma să ajungem şi din vina cui ne-am pierdut odată ajunşi.
Dar suntem într-o situaţie ingrată, ne-am ascuns capetele ca struții în beton, iar minorităţile măscăresc păreţii cu îndemnuri falsificate gramatical la unire. Idealul unirii a devenit un tabu, un sentiment de care ne temem dar şi ne ruşinăm. Fraţii noştri tătari abia aşteaptă momentul potrivit pentru a putea extirpa anevrismul unirii din inimile şi creierele noastre. Aceştia au perfecţionat la maximum procedura în cauză, iar cei mai buni chirurgi, camuflaţi în tanchiști, stau strajă la hotare pentru ca în momentul critic să intervină la primul apel 9ut11n sau alt număr cu prefix de Cremlin (Spitalul Central al Medicilor Moscoviţi). E adevărat circulă prin ţară o vorbă, precum că "Capul ce se pleacă paloşul nu-l taie", dar şi un răspuns pe măsură "însă şi lumina nu vede". Ce facem şi cum facem, dar idealul unirii trebuie păstrat şi transmis necontenit din generaţie în generaţie, ca într-o zi să-l vocalizăm ca afirmaţie, cu fermitate în glas şi cuget, iar cu cât mai curând o facem, cu atât mai bine.
