"Cine se aseamănă se adună" zice o vorbă populară, doar că uneori e chiar greu să vezi asemănarea. Uneori subiectiv vrei să te asemeni cuiva şi refuzi să recunoşti asemănarea obiectivă cu altcineva. E un cerc vicios, care din păcate produce atât grupuri închegate prin idei şi fapte, cât şi persoane singuratice, nefericite, depresate, apatice, desprinse parcă din circuitul energetic mondial, atât fizic, cât şi metafizic.
Mai nou, însă, pe lângă perspectiva subiectivă şi cea obiectivă, pare să existe şi una matematică, bazată pe algoritmi, care în principiu ar trebui să îmbine perfect legitatea cu afinitatea. Desigur contează mult ca algoritmul să fie elaborat de o echipă bine şcolită şi experimentată, a cărei exponenţi să fie cât mai variaţi din punct de vedere al tipajului psihologic, al intereselor cotidiene şi valorilor ancestrale... Pff în fine, ajunge teorie, să trecem la fapte!
De fapt, deja de câţiva ani buni astfel de algoritmi sunt utilizaţi pe siturile matrimoniale din întreaga lume, sau cel puţin ar trebui, depinde de cât de sincer sunteţi şi câtă informaţie obiectivă puteţi oferi, dar şi de cât de mult situl concret vrea subiectiv să vă golească buzunarele, pardon să vă găsească perechea. Deja au fost scrise romane şi produse filme despre faptul că în viitor astfel de algoritmi vor decide pentru noi profesia, perechea, prietenii etc. Apocaliptic.
Trebuie să recunosc că cele trei paragrafe de sus sunt doar de umplutură. De fapt, doream să vorbesc despre utilitatea oferită de Google în bara de sus a oricărei pagini de pe blogspot.com - "Următorul blog". După câteva experimente am concluzionat că e algoritmică şi ia în consideraţie limba, cuvintele-cheie cel mai des întâlnite ale blogului de la care porniţi. Probabil şi alte chestii mai puţin evidente. Iată deci cele câteva bloguri la care ajungeţi pornind la drum de pe acest blog:
şi cam atât. Nimic mai mult. Şi care e concluzia ştiinţifică? Păi simplu. Sunt un motan încălţat, atras de lucruri interesante, dar nicidecum fumător, care caut o madam (mă rog mademoiselle, doar că nu doresc să-i supăr pe francezi), neobsedată de "ţoale" noi, cunoscătoare a câteva limbi de circulaţie internaţională, pasionată de istorie şi comunicare corectă în limba română. Scurt, clar şi cel mai important algoritmic. Pentru cele interesate, pot fi contactat prin formularul din bara dreaptă a blogului :)