INSTITUŢIE VAMALĂ (таможеннoе учреждениe) – instituţie care are drept scop apărarea
hotarelor ţării de pătrunderea sau ieşirea ilegală a mărfurilor şi
reglementarea traficului de persoane fizice. Un rol de bază în rezolvarea
acestor sarcini îi revine pazei de frontieră – vămilor şi posturilor
vamale. Paza de frontieră urmăreşte următoarele sarcini: 1. fiscale – impunerea mărfurilor importate, exportate sau
tranzitate la taxe vamale indicate în tarifele vamale; 2. economice – prin reducerea importului sau exportului statul
urmăreşte scopul de a stimula dezvoltarea anumitor ramuri ale economiei
naţionale, iar uneori, limitând importul faţă de exportul de mărfuri – de
a preîntâmpina scoaterea din ţară a monedei, de a îmbunătăţi condiţiile
circulaţiei monetare şi creditului, influenţând, în aşa fel, asupra circulaţiei
comerţului exterior al ţării duşmănoase în raport economic; 3.
poliţieneşti –
ţine sub control importul obiectelor, care prezintă pericol pentru securitatea statului (vitelor, prin intermediul cărora poate fi răspândită ciuma, plantelor, prin intermediul cărora poate fi răspândită filoxera etc.); 4. statistice – prin intermediul controlului vamal este posibilă o evidenţă riguroasă a comerţului exterior, care ulterior dă posibilitate de a alcătui tarifele vamale, de a determina măsurile raţionale de încurajare a productivităţii diferitelor ramuri economice, de a încheia tratate comerciale avantajoase cu ţările străine, de a trasa căi de comunicaţie accesibile etc.
ţine sub control importul obiectelor, care prezintă pericol pentru securitatea statului (vitelor, prin intermediul cărora poate fi răspândită ciuma, plantelor, prin intermediul cărora poate fi răspândită filoxera etc.); 4. statistice – prin intermediul controlului vamal este posibilă o evidenţă riguroasă a comerţului exterior, care ulterior dă posibilitate de a alcătui tarifele vamale, de a determina măsurile raţionale de încurajare a productivităţii diferitelor ramuri economice, de a încheia tratate comerciale avantajoase cu ţările străine, de a trasa căi de comunicaţie accesibile etc.
Pentru rezolvarea cu succes a acestor
sarcini impuse de controlul vamal sunt folosite următoarele mijloace: 1.
interzicerea circulaţiei mărfurilor, într-o direcţie sau alta, prin punctele de
la frontieră, care nu dispun de statut de vamă sau de post vamal; 2.
stabilirea instituţiilor vamale speciale (vămilor şi posturilor vamale) în
toate punctele terestre, maritime şi de cale ferată, deschise pentru circulaţia
mărfurilor, la hotarul de frontieră a ţării, unde mărfurile urmează a fi supuse
controlului; 3. instituirea unui control riguros în vederea supravegherii
comerţului interior, în scopul confiscării mărfurilor de peste hotare care pătrund
pe piaţa internă pe cale de contrabandă.
După
însemnătatea şi statutul lor, instituţiile vamale se împart în două categorii de
bază: 1. instituţii vamale care servesc pentru importul mărfurilor în
cele mai importante puncte comerciale, de unde acestea sunt răspândite în
interiorul ţării şi 2.
instituţii vamale care servesc, în special, pentru schimbul de frontieră şi
permit trecerea mărfurilor predestinate pentru regiunile de frontieră. De
regulă, vămile din prima categorie sunt amplasate la frontiera statului, în
locurile de o importanţă strategică comercială deosebită: în cele mai
importante porturi, la intersecţia căilor comerciale de frontieră, a liniilor de
cale ferată, arterelor fluviale şi terestre care unesc importante centre
comerciale interne şi internaţionale. Aceste instituţii au dreptul de a permite
cele mai diverse mărfuri, neinterzise pentru import de tariful vamal. Aduse în
aceste vămi, mărfurile pot fi depozitate în locuri special amenajate şi
păstrate o anumită perioadă de timp (3 ani în vămile principale şi un an în vămile
de clasa întâi), fără achitarea taxei vamale. Celelalte instituţii vamale
au doar o însemnătate locală: prin ele se permite importul nu al tuturor
mărfurilor străine, ci doar al celor pentru care folosirea tarifului vamal nu
necesită cunoştinţe speciale din partea vameşilor, ci doar sigilarea lor. După
statutul lor, aceste instituţii se împart în următoarele categorii: 1.
vămi de clasa a 2-a, care beneficiază
de dreptul de a permite pentru exportul peste hotare toate mărfurile, în afară de
produse chimice, maşini şi obiecte care urmează a fi sigilate; timpul de depozitare
a acestor mărfuri în aceste instituţii nu poate depăşi două luni; 2.
vămi de clasa a 3-a, care permit
importul aceloraşi mărfuri, dar termenul de depozitare este de doar o lună; 3.
puncte vamale, care permit trecerea
doar a mărfurilor care nu sunt supuse taxelor vamale şi a pâinii şi 4.
puncte de trecere, prin care
trecerea mărfurilor proprii este interzisă, dar se permite trecerea frontierei de
către localnici cu obiecte necesare în drum[1].
[1] Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб., 1901, Т. XXXVII
„а”, с. 585-588.
