CURTEAN (куртень) – „slugă domnească”, care ţinea de o Curte domnească
(centrală, de ţinut sau de ocol) şi avea sarcina să strângă dările şi să
execute poruncile domneşti. Termenul „curtean” derivă din „Curte” şi se leagă de
caracterul militar al categoriei pe care o denumeşte. Cronicarii vedeau în
curteni „o frunte de oameni de ţară”, o nobilime de ţară. În general, curtenii
nu primeau leafă. Însă, până la mijlocul sec. al XVI-lea, erau scutiţi de impozite.
Începând cu sec. al XVI-lea, curtenii au fost scoşi de sub ascultarea curţilor
şi cetăţilor domneşti şi puşi sub comanda marilor vătafi de judeţ sau de ţinut.
În a doua jumătate a sec. al XVI-lea au fost organizaţi în bresle militare şi
fiscale, care au existat până în sec. al XVIII-lea, când au dispărut din cauza
fiscalităţii[1]. D.Cantemir scrie că
curtenii se află pe a doua treaptă ierarhică după boieri: „…au moştenit unul
sau două sate de la predecesorii lor, la ruşi fiind numiţi dvoreane”[2].
În Basarabia această categorie
socială nu şi-a găsit aplicare.
