CORDON MILITAR (cordon de cazaci) – cordon militar (de cazaci),
instituit după anexarea în 1812 a teritoriului dintre Prut şi Nistru la Rusia,
la hotarele de apus ale Basarabiei, în scopul apărării hotarelor de apus
ale Imperiului de pătrunderea molimei, fugarilor şi mărfurilor de contrabandă.
Cordonul militar a fost instituit cu participarea directă a guvernatorului
civil Scarlat Sturdza.
Pentru soluţionarea problemelor înaintate de organele
centrale, la 7 octombrie 1812 Sturdza a emis o dispoziţie privind instituirea
cordonului militar la hotarul de apus al Basarabiei. P.V. Ciciagov a încredinţat
organizarea cordonului general-locotenentului I.M. Hartingh, care conducea
cu forţele militare dislocate în Basarabia şi deţinea funcţia de guvernator
militar. Cordonul urma să fie apărat de 3 regimente care aveau să vină din
Rusia – regimentul de cazaci „Don”, condus de Astahov, şi două regimente de
cazaci din Orenburg[1].
Prin dispoziţia din 6 august
1813, I.M. Hartingh a înştiinţat poliţia oraşului Chişinău că el consideră
oportun ca locuitorii din acest oraş, care, într-un număr mare, aveau obligaţia
de călăraş şi îndeplineau diferite misiuni date de poliţie şi de alte
instituţii de stat, să fie eliberaţi de această obligaţie şi să îndeplinească
corvezile deopotrivă cu ceilalţi orăşeni. În locul lor Serdăria ţinutului Orhei
urma să trimită în fiecare săptămână la Chişinău câte 17 călăraşi[2].
I.M. Hartingh insista ca,
până ce vor veni cele 3 regimente de cazaci din Rusia, S.Sturdza să asigure
paza pe întreg cursul Prutului, până la revărsarea lui în Dunăre, cu paznici
locali, puşi la dispoziţie de Administraţia ţinutală cu ajutorul cărora, după
cum considera el, „...va putea fi stopată trecerea ilegală a frontierei”[3].
I.M. Hartingh,
care avea la dispoziţie un număr redus de cazaci, a putut organiza paza
frontierei doar în cursul inferior al Prutului, până la drumul poştal ce trecea
de la Iaşi spre Movilău. Celelalte părţi ale hotarului urmau să fie
întărite cu pază de către cele 3 regimente de cazaci din Rusia. Deja la 9 octombrie
1812 I.M. Hartingh îi raportează lui S.Sturdza despre măsurile întreprinse
privind instituirea pazei de frontieră şi interzicerea intrării în şi ieşirii
din Basarabia a persoanelor, în afară de curieri şi persoane care dispuneau de paşapoarte
speciale[4].
În vara anului
1813 cordonul militar la hotarul Basarabiei era alcătuit din: regimentul unu de
cazaci din Orenburg (pe o distanţă de 3666 verste erau amplasate 6 posturi
carantinale, 54 pichete incluzând 20 ofiţeri, 23 subofiţeri şi 483 cazaci) –
începea de la Vadul-lui-Isac, urma pe malurile râului Prut, ale Dunării,
continua pe litoralul Mării Negre şi malul Nistrului până la localitatea Palanca[5];
regimentul doi de cazaci din Orenburg (12 posturi pe o distanţă de 280 verste,
65 pichete, 18 subofiţeri şi 330 cazaci) – de la localitatea
Vasileuţii-Mari şi până la Vadul-lui-Isac, cu centrul în Leova[6];
regimentul trei de cazaci „Don” (26 posturi, 86 pichete, 39 ofiţeri, 53
subofiţeri, 1038 cazaci) – de la localitatea Onuta până în localitatea
Vasileuţi cu centrul în Noua Suliţă[7].
Schimbări
în dislocarea detaşamentelor de cazaci la hotarul de apus al Basarabiei s-au
făcut şi mai târziu. Potrivit datelor din 1816, cordonul militar era alcătuit
din 4 segmente:
1. De la Noua Suliţă, unde este loc de
trecere în Austria, în jos pe Prut, până la satul Mitoc, în apropiere de localitatea
Ştripţeni – primul regiment de cazaci Orenburg, încartiruit în localitatea
Canineşti.
2. De la sătişorul Mitoc, pe Prut,
până la scurgerea lui în Dunăre, până la târgul Reni, încartiruit în localitatea
Cania sau Ţiganca, vis-à-vis de târgul Falcea.
3. De la târgul
Reni, pe Dunăre, până la vărsarea ei în Marea Neagră, pe litoralul Mării Negre
şi limanul Nistrului, până la cetatea Akkerman – regimentul 4 de cazaci
Don, încartiruit în orăşelul Tucikov.
4. La hotarele cu Austria, de la
postul situat vis-à-vis de localitatea Jvaneţ, în cursul superior al Nistrului,
până la sătişorul Onuta şi de la acest sat, pe uscat, până la Noua Suliţă –
regimentul de cazaci Don, condus de locotenent-colonelul Tarasov (al 2-lea).
În afară de
cordonul militar, frontiera de apus a Imperiului Rus în Basarabia, de la Noua
Suliţă până la scurgerea râului Prut în Dunăre, era păzit şi de cordonul de călăraşi[8].
Uneori,
conducerea detaşamentelor de cazaci dislocate la frontiera de apus a Basarabiei
era preluată de comandamentul militar activ aflat în regiune. La 30 august
1830, potrivit decretului imperial, ambele cordoane sanitare la Dunăre, Prut şi
Nistru, împreună cu toate detaşamentele militare, inclusiv cele de cazaci, ce
se aflau în subordonare, au fost date în administraţie comandantului corpului 5
de infanterie generalului Rot[9]. La 30 septembrie
1830 a urmat o depeşă circulară a guvernatorului civil al Basarabiei adresată Administraţiei
regionale, în care se menţiona că, odată cu dislocarea temporară a diviziilor
18 şi 19 de infanterie în Basarabia, generalului Rot i se vor supune „…pe
întreaga perioadă de aflare a acestuia în Basarabia …cordonul carantinal stabilit
la Dunăre, Prut şi Nistru, împreună cu toate atributele lui şi persoanele ce se
află în subordine, precum şi regimentele de cazaci, paza de frontieră, inclusiv
administraţia civilă şi judeţeană din regiune ce are atribuţii directe în ce
privește soluționarea problemelor carantinale”[10].
