COMITETUL PENTRU
SECURITATEA SANITARĂ DIN BASARABIA (Бессарабский очистительный комитет / Бессарабский комитет
карантинных очищений) – comitet instituit în mod oficial, la insistenţa Administraţiei
centrale de la Sankt Petersburg, la 26 mai 1813, în scopul protejării
hotarelor de apus ale Imperiului de pătrunderea moliei.
La 21 mai 1813, în baza dispoziţiei
lui A.B. Kurakin, din partea guvernatorului civil şef al Comitetului
sanitar din Basarabiei a fost numit colonelul Alexei Anastasiev[1],
fiind împuternicit să administreze problemele de ordin sanitar în baza unor
dispoziţii şi regulamente speciale[2].
La 28 mai 1813 Comitetul pentru
securitatea sanitară din Basarabia raportează comandantului forţelor militare
dislocate în provincie şi, concomitent, guvernatorului civil I.M. Hartingh
că la 26 mai 1813 Comitetul a fost deschis şi a început să activeze[3]. Deja
la 1 iunie Comitetul cere de la I.M. Hartingh ca acesta să dea
dispoziţiile de rigoare, conform articolului 4 al Regulamentului elaborat de A.B. Kurakin
referitor la problemele de securitate sanitară, pentru a i se acorda
administraţiei militare şi celei civile tot sprijinul[4].
Asemenea dispoziţii au fost înmânate la 4 iunie administraţiei locale din
Hotin, Bender, Akkerman, Chilia, Ismail etc.[5]
Măsurile de securitate sanitară adoptate chiar
de la început erau destul de severe, fapt confirmat de raportul Guvernului
Regional din 9 martie 1813 pe numele lui I.M. Hartingh. La cererea şefului
carantinei din Ismail,
colonelul
I.V. Poltavţov, în cazuri excepţionale se recurgea la măsurile adoptate în
1812 în timpul răspândirii molimei: toate locurile infectate erau încercuite de
un cordon sanitar, iar obiectele, casele etc. afectate de molimă erau arse;
după stingerea molimei carantina se mai păstra timp de 60 de zile etc.[6]
Alături de aceste dispoziţii, erau întreprinse şi alte măsuri de protecţie
sanitară. Spre exemplu, Regulamentul de activitate a postului de carantină
Sculeni prevedea un control destul de riguros, astfel ca nimeni să nu treacă
cordonul sanitar creat, cu excepţia curierilor şi corespondenţei. Aşadar, nici
mărfurile şi nici coletele poştale, cu excepţia corespondenţei speciale, nu
puteau fi lăsate să treacă frontiera Basarabiei[7].
În activitatea sa Comitetul pentru
securitatea sanitară din Basarabia chiar de la bun început a avut să depășească
un şir de greutăţi. La 9 iunie 1813 Comitetul cere de la I.M. Hartingh
să mărească numărul de locuri din apropierea aşezării Râşcani pentru a asigura
întreţinerea mărfurilor şi a vitelor în carantină, precum şi numărul
persoanelor de serviciu şi al ofiţerilor[8].
Din cauza numărului redus de încăperi în carantină mulţi călători susţineau
termenul de precauţie sanitară direct în bordeie, iar în iunie 1813 mulţi
călători au fost transferaţi în încăperile carantinei din apropierea localităţii
Râşcani, amplasate pe drumul spre Dubăsari[9].
La 21 iunie 1813, V.I. Poltavţov
îi raportează lui I.M. Hartingh că, conform dispoziţiei lui A.B. Kurakin
din 14 iunie[10], el
a fost numit preşedinte al Comitetului pentru securitatea sanitară din Basarabia
în locul răposatului consilier Karpov[11].
Îndeplinindu-şi funcţiile, V.I. Poltavţov s-a ciocnit de numeroase
obstacole, deoarece persoanele în serviciu se aflau la o distanţă mare unele de
altele; în plus, „… locuitorii acestei regiuni, – cum scria V.I. Poltavţov, – nu doar că nu cunosc legislaţia rusă, dar
nici limba” pentru a putea comunica. De aceea, în baza punctului 7 al
dispoziţiei lui A.B. Kurakin, pentru a putea îndeplini cu succes sarcinile
puse de către Comitet, autorităţile regionale urmau să numească un număr
necesar de dvoreni care cunoşteau limba şi legislaţia rusă[12].
Măsurile de securitate sanitară nu erau
pe placul negustorilor. În septembrie 1813 Comitetul pentru securitatea sanitară
din Basarabia a început să supună controlului sanitar toate mărfurile ce se
aflau în prăvăliile din Chişinău, fapt ce a provocat nemulţumirea negustorilor.
La 15 septembrie colonelul Anastasiev îi scrie lui I.M. Hartingh din
incinta Comitetului că negustorii nu sunt de acord ca dezinfectarea mărfurilor
să se facă în locurile special amenajate, că ei insistă ca această procedură să
aibă loc nemijlocit în prăvăliile lor[13].
Comitetul nu putea fi de acord cu propunerile negustorilor, deoarece nu
dispunea de instrucţiuni speciale din partea lui A.B. Kurakin[14].
La 20 septembrie 1813 a urmat
dispoziţia lui A.B. Kurakin pe numele lui I.M. Hartingh, în care se
menţiona că Comitetul pentru securitatea sanitară din Basarabia va continua
dezinfectarea numai a acelor mărfuri, care n-au fost puse încă în circulaţie[15]. În
acelaşi timp, A.B. Kurakin scria că el este sigur de faptul că I.M. Hartingh
va întreprinde toate măsurile pentru a dovedi locuitorilor şi negustorilor despre
necesitatea măsurilor sanitare adoptate, că sunt măsuri binevenite, strict
necesare pentru folosul fiecărui negustor în parte şi al societăţii în ansamblu[16].
Activitatea Comitetului a fost destul de prodigioasă
în primii 3 ani după anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, când la Prut şi
Dunăre erau în toi lucrările pentru stabilirea locurilor de amplasare a vămilor
şi carantinelor şi instituirea unui cordon sanitaro-vamal puternic, iar hotarul
era uşor de trecut.
[1] ANRM, F. 2,
inv. 1, d. 210, f. 1.
[2] Ibidem, f. 3.
[3] Ibidem, f. 4.
[4] Ibidem, f. 5-5 verso.
[6] ANRM, F. 2,
inv. 1, d. 210, f. 77-78 verso.
[7] Ibidem, d. 62,
p. I, f.39.
[12] Ibidem, f. 43.
[13] ANRM, F. 2,
inv. 1, d. 210, f. 99.
[14] Ibidem, f. 99 verso.
[15] Ibidem, f. 105.
[16] Ibidem, f. 105 verso.
