REVIZOR DE ŢINUT (цинутный/уездный
ревизор) – post cunoscut de pe timpul
ocupării Principatelor Române de armatele ruse în anii războiului ruso-turc din
1806-1812, deşi nu în calitate de revizor de ţinut. Postul de revizor (4 la număr) făcea parte din componenţa cancelariei instituite de senatorul
rus, preşedinte în Divanele Principatelor Române. În calitate de revizori de ţinut
erau recrutate persoane din componenţa Statului major, din rândurile ofiţerilor
în retragere sau din rândurile funcţionarilor moldoveni şi munteni cu misiunea de
a efectua, la dispoziţiile preşedintelui, revizii în toate ramurile administraţiei.
La ordinele senatorului, revizorii controlau toate departamentele Divanurilor
Moldovei şi Ţării Româneşti, activitatea ispravnicilor din ţinuturi şi verificau
plângerile parvenite la Cancelarie[1].
După anexarea
Basarabiei la Imperiul Rus, în urma reorganizării Administraţiei ţinutale,
potrivit dispoziţiei din 22 august 1816 adresate de A.N. Bahmetev
Comitetului Provizoriu al Basarabiei, postul de revizor de ţinut a fost
confirmat. Revizorul de ţinut era a doua persoană în sistemul administrativ
ţinutal după ispravnic, era numit în funcţie „din partea Coroanei” şi avea
următoarele competenţe şi obligaţii:
1. Să supravegheze organele de poliţie şi, în cazul
în care depista anumite încălcări, era obligat să înştiinţeze ispravnicul, urmând
să-şi expună şi părerea sa, iar în cazul în care nu erau luate măsurile de rigoare,
raporta direct rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei.
2. Era abilitat să primească petiţii
de la populaţie, care ulterior erau direcţionate rezidentului plenipotenţiar al
Basarabiei spre soluţionare.
3. Era împuternicit să supravegheze
paza frontierei – cum se efectuează paza, amplasarea corectă a pichetelor de
pază, respectarea numărului de străjeri potrivit normelor stabilite etc.
4.
Supravegherea cu stricteţe toate
sursele de venit ale vistieriei[2].
În iulie 1816 în ţinuturi au fost
numiţi următorii revizori de ţinut: Ivinski (Hotin), Stepanov (Soroca),
Popovski (Orhei), Ghembici (Bender), Lugovoi (Iaşi), Volişcin (Codru), Makovski
(Greceni) şi Pizani (Ismail)[3]. Din
decembrie 1816, în competenţa revizorilor de ţinut revine şi tutelarea
coloniştilor străini. Aceştia urmau să-i apere pe colonişti de abuzurile
autorităţilor ţinutale[4].
[1] Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă (1806-1812). –
Chişinău, 2008, p. 48-49.
[2] ANRM, F. 4,
inv. 2, d. 4, f. 11-13.
[3] Ibidem, f. 1.
[4] Ibidem, F. 2,
inv. 1, d. 214, f. 34-35.
REVIZOR DE
FRONTIERĂ (пограничный ревизор) –
post instituit la 25 iulie
1813 la dispoziţia guvernatorului civil şi militar al Basarabiei,
general-maiorului I.M. Hartingh. În sarcinile de funcţie ale revizorului
de frontieră, alături de inspectarea frontierei de apus a Basarabiei, intra şi
inspectarea activităţii călăraşilor, implicaţi şi ei în paza de frontieră. În
această funcţie au fost desemnaţi ofiţeri în retragere şi funcţionari ruşi[1].
[1] Ibidem, F. 5,
inv. 1, d. 1, f. 203.
