SULGIU (суржя) – dare asupra vacilor şi oilor
percepută în natură pentru aprovizionarea curţii domneşti şi a oastei de la Curte
(mai târziu şi a turcilor, tătarilor sau a unor oaspeţi). Până la sfârşitul
sec. al XVI-lea, datorau sulgiul numai ţăranii şi posluşnicii; mai târziu, sulgiul
se răspândeşte şi la alte categorii sociale. Se pare că sulgiul a fost ridicat
numai în natură prin sistemul cislei; mai mulţi ţărani se întovărăşeau şi
contribuiau prin bani la împlinirea preţului unei vaci, pe care o comercializa
unul dintre ei[1].
După anexarea Basarabiei la Rusia
sulgiul a constituit una dintre dările cele mai grele, care au provocat
nemulţumirea multor ţărani. Spre exemplu, ţăranii din satul Molovata, ocolul
Nistrul de Sus, ţinutul Orhei, la sfârşitul lui 1812 au făcut o reclamaţie pe
numele guvernatorului civil al Basarabiei, în care se plângeau că, alături de alte
dări, au achitat sulgiul în sumă de 1200 de lei[2].
[1] Ibidem, p. 460-461.
[2] ANRM, F. 2,
inv. 1, 1812-1813, d. 115, f. 8 verso.
ŞAUGĂU (şavgău) (шаргар) – muncitor care se ocupa cu tăiatul sării în
ocne şi primea pentru fiecare drob tăiat câte 5 parale[1].
ŞĂTRAR – dregător cu atribuţii
militare, care avea în grijă paza corturilor Domnului pe timp de război. În
Moldova se constată prezenţa unui al 2-lea şătrar, care era un dregător de starea
a doua şi îndeplinea o parte din atribuţiile marelui şătrar[2].
[1] Ibidem, F. 1,
inv. 1, 1808-1810, d. 117, f. 43 verso.
[2] Instituţii feudale din
Ţările Române. Dicţionar,
p. 463.
ŞEF DE
POLIŢIE (пристав/частный
пристав / смотритель поселений) – şef de poliţie într-un oraş
mare, divizat în unităţi administrative-poliţieneşti. În administrarea sa era
paza de poliţie în frunte cu supraveghetorul de cartier, responsabil de ordinea
publică în partea responsabilă din oraş. Era subordonat poliţmaistrului sau
ober-poliţmaistrului[1].
În Basarabia şi în guberniile din
Novorosia mai era cunoscut şi ca funcţionar administrativ, responsabil de colonişti[2].
ŞFARĂ (швара)– aţă de o anumită lungime, pe care agricultorii înşirau
frunzele de tutun pentru a le usca. De regulă, de la o desetină de tutun
cultivat se recoltau 750 şferi, sau 75 puduri de tutun[3].
ŞLEAHTIC (шляхтичь) – denumire dată în Evul mediu, în Polonia,
nobilimii mici şi mijlocii[4].
Titlul de şleahtici îl purtau şi unii nobili din Basarabia.
[1] Ibidem, p. 236.
[2] ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, отд. второе, 1833, №6298. – СПб., 1834, c. 144.
[3] В.С. Щербaчeв. Обзор табаководства в России. Вып. I.
(Бессарабская область, Кубанская область, Закавказье). –
СПб., 1869, с. 24.
[4] Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol.
II, – Bucureşti, 1992, p. 1020.
