TRIBUNALUL ECLEZIASTIC DIN BASARABIA (Бессарабский Церковный Суд) – instituit concomitent cu
constituirea la 21 august 1813 a Eparhiei Chişinăului şi Hotinului.
Articolul 6 al Regulamentului privind instituirea Eparhiei Chişinăului şi
Hotinului prevedea ca examinarea şi soluţionarea problemelor bisericeşti pentru
întreaga Eparhie este de competenţa exclusivă a Consistoriului Eparhial, în
baza legilor civile şi ecleziastice ale Rusiei[1].
Respectiv, prin acest Regulament în Basarabia s-a instituit justiţia
ecleziastică de origine rusească.
Competenţa
Tribunalul ecleziastic a fost stabilită în Statutul Consistoriului Duhovnicesc
Rus din 27 martie 1841[2], iar
ulterior, prin decretul imperial din 9 aprilie 1883, a fost promulgat un
nou Statut al Consistoriului[3].
Totodată, Statutul Consistoriului din 1883 prevedea că în regiunile în care nu
fuseseră puse în aplicare statutele (codurile) din 20 octombrie 1864 îşi
are aplicare Capitolul II din Partea I a Statutului intitulat „Cu privire la infracţiunile clerului”;
şi invers, în regiunile în care fusese introduse aceste coduri, competenţa
Tribunalului ecleziastic era reglementată de art. 1017-1029 din
Codul penal din 1864[4].
Potrivit
Statutului din 1883, jurisdicţiei ecleziastice erau supuşi atât clerul, cât şi
persoanele civile, iar dosarele ce ţineau de competenţa acestei instanţe erau de
două feluri: a) cauze/pricini care ţineau exclusiv de competenţa judecătoriei
ecleziastice şi b) cauze/pricini care
conţineau elemente ecleziastice.
Slujitorii
cultului, potrivit art. 158 din acest Statut, erau supuşi jurisdicţiei
instanţei canonice pentru: a) contravenţii şi infracţiuni
contra puterii, bisericii şi eticii ecleziastice; b) litigii apărute între
cler din folosirea bunurilor mobile şi imobile proprietate a bisericii; c)
plângerea persoanelor civile şi ecleziastice care se referea la exercitarea
obligaţiilor de către cler etc.
Statutul
prevedea cazurile pentru care clerul era supus instanţei laice: a)
plângerile bilaterale ale clericilor privind neînţelegerile de ordin
material; b) în cazul în care aceştia încălcau anumite reglementări
pentru care era prevăzută o procedură specială; c) pentru infracţiuni
destul de grave. În cazul judecării reprezentaţilor clerului de către instanţa
civilă, acestora li se aplica aceleaşi pedepse ca şi mirenilor, în funcţie de gravitatea
infracţiunii săvârşite.
Statutul
din 1883 reglementa şi faptele pentru care persoanele civile (mirenii) erau
supuşi judecăţii bisericeşti pentru: a) căsătoriile încheiate nelegal; b)
desfacerea căsătoriei; c) cazurile privind confirmarea
căsătoriei şi naşterii copiilor; d) contravenţii şi infracţiuni
pedepsite şi de biserică ş.a.
Tribunalul
ecleziastic putea aplica clerului pedepse variate, dintre care cea mai gravă
era excluderea lui din această categorie religioasă. În cazul judecării
reprezentanţilor clerului de instanţa laică pentru contravenţii şi infracţiuni,
acestora li se aplicau pedepse prevăzute de
Codul penal[5].
Codul penal[5].
