Apărute în sec. XVIII, cutiile muzicale au devenit
rapid foarte populare în rândurile persoanelor înstărite din Europa. Acestea
aveau dimensiuni diferite, de la cutiuţe mici de mărimea unei tabachere, până la
adevărate piese de mobilier, iar majoritatea erau modele de masă. Ele erau, de
obicei, puse în funcţiune de mecanisme de ceas, fiind produse iniţial artizanal
de ceasornicari.
Pentru cea mai mare parte a secolului al XIX-lea,
grosul producţiei de cutii muzicale a fost concentrată în Elveţia, în virtutea unei puternice tradiţii ceasornicare. Prima fabrica de cutii muzicale a fost
deschisă acolo în 1815, de către Jérémie Recordon şi Junod Samuel. Erau
cunoscuţi, de asemenea, mai mulţi producători în Boemia şi statele germane.
Până la sfârşitul secolului al XIX-lea, unii dintre producătorii europeni de
cutii muzicale au deschis fabrici şi în Statele Unite ale Americii.
Prototipul cutiei muzicale cu cilindru poate fi
găsit în primele ceasuri cu orologiu, în care muzica era produsă de un cilindru fixat ce
activa o serie de clopoţei încorporaţi. În Europa erau foarte populare cutiile
fabricate din lemn de palisandru furniruit, iar în SUA
din lemn de stejar.
Primele cutii
muzicale de la sfârşitul secolului al XVIII-lea utilizau discuri de metal.
Trecerea la cilindri s-a realizat abia după războaiele napoleoniene. Cu toate
acestea, în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, modelele produse în
masă, cum ar fi Polyphon şi altele,
au revenit la discurile metalice, care erau acum interschimbabile. Mecanismele
bazate pe cilindri au devenit rapid o raritate.
Cilindrii erau în mod normal din metal şi erau puşi în funcţiune de un arc. În unele dintre modelele mai scumpe, cilindrul putea fi înlocuit cu altul pentru a schimba melodia, datorită unei invenţii a inginerului francez Paillard în 1862, care a fost perfecţionată de genovezul Metert în anul 1879. În unele modele excepţionale, existau patru arcuri, pentru a permite redare continuă de până la trei ore.
Informaţiile muzicale, sau codul necesar pentru reproducerea muzicii se înregistrau pe cilindru. Cilindrul se rotea în jurul axei sale longitudinale, pentru a permite reproducerea melodiei. Fiecare tonalitate îşi avea poziţia sa pe cilindru, fiind prevăzute până la 8, şi chiar 12 tonalităţi, pentru compoziţii cu o complexitate ridicată.
În colecţiile Muzeului Naţional de Arheologie şi
Istorie a Moldovei se păstrează o cutie muzicală elveţiană pe bază de cilindru. Ea este compusa dintr-o cutie cu capac, în interiorul căreia se
află mecanismul, protejat de un cadran din lemn şi sticlă.
