Tirana muzeografică

Având posibilitatea de a vizita pe la sfârşitul anului trecut Tirana, capitala Albaniei, ţin să vin cu impresiile pe care le-am cules şi cu care m-am ales. Desigur am tot fost comparaţi cu Albania la mai toţi indicii economici şi sociali şi e greu să nu zăboveşti puţin asupra acestui aspect, mai ales că, după cum se afirmă, această ţară ne-a cedat cu cea mai mare bunăvoinţă locul codaş în ierarhia demnităţii umane. Nu pot spune că Tirana mi-a plăcut într-un fel, măcar în cel mai mic posibil mod sau detaliu, nu că aş fi alintat cu nivelul nostru de civilizaţie şi prosperitate, dar parcă mă aşteptam la ceva mai mult. Unde mai pui că National Geographic recomandă insistent Tirana ca o destinaţie obligatorie pentru orice turist.

Câteva argumente: 1) sistemul de transport public foarte slab, reprezentat doar din autobuse, din care unele mai noi, altele rămase de pe timpul lui Papură-vodă Iliricul; 2) sistem hotelier voluntarist, în care orice proprietar singur decide câte stele are hotelul său, astfel că un amărât cămin pentru studenţi de 2 stele la Budapesta, poate fi mai bun decât un hotel de 5 stele la Tirana; 3) trafic dezordonat, aproape haotic, în care semafoarele şi zebrele nu contează, contează dar întrecerea permanentă dintre pieton şi şofer pentru un loc pe carosabil, cu scut sau pe scut; 4) ca şi oricărui moldovean de viţă nouă, albanezului cu bani gata îi plac mașinile de viteză, cu care face acrobaţii şi drag racing în plină zi şi plin centrul capitalei; 5) Tirana e centrul fumătorilor, unde nu scapi de nicotină şi alte substanţe conexe nici ieşind la aer curat. Ţigările sunt foarte ieftine, chiar mai ieftine decât la noi, de aceea, după cum bine înţelegeţi, pentru un moldovean care se respectă, Albania nu poate constitui o destinaţie contrabandistică, pardon turistică, precum România sau Bulgaria spre exemplu; 6) La capitolul sărăcie, chiar dacă statistic stau mai bine decât noi, nu trebuie să vă faceţi iluzii, pieţele care la noi se mai ascund printre blocuri, la ei se întind de-a lungul străzilor, şi nu înfrumuseţează cu nimic peisajul urban etc.

Şi acum despre muzee. Sistemul muzeistic albanez e organizat destul de simplu şi se caracterizează printr-o logică surprinzătoare şi demnă de urmat. În plin centrul capitalei albanezii şi-au construit în 1982 un imens muzeu, care l-au numit Naţional şi au băgat acolo tot: arheologie, istorie, etnografie, iconografie, filatelie, numismatică, paleografie şi încă multe altele, chiar şi păpuşografie şi cameredesupravegrafie. Restul muzeelor şi-au răsucit buza şi se mulţumesc cu statut local, e drept puţin mai la vale, funcţionează Galeria naţională, dar ea deja nu are nimic muzeografic în ea, doar tapete colorate, exclusiv pentru experţi în artă plastică. Simplu şi clar. Aici nu găseşti muzee naţionale ale unor poeţi de origine africană (şi ne mai mirăm că ne fac unii ţară africană), iar natura nu are naţie... 

Nu pot spune că vizita la Muzeul Naţional din Tirana m-a marcat, dar aici ai ce vedea, intri dimineaţa şi până diseară nu mai ieşi, oboseşti de impresii şi vrei să scapi cât mai repede din labirintul sălilor care nu se termină. Şi aici, vrei nu vrei, te întrebi dacă vârsta contează, căci muzeul lor e cam de-o seamă cu al nostru. Abordarea lor e un pic alta, ei nu caută relicve, nu ţin depozite peste depozite, alegând să expună 90% din exponate şi nu 5%, sau chiar mai puţin, ca la noi. Dacă intri în muzeul lor şi ai dorinţă, te faci dobă de istoria Albaniei, poţi susţine examenul de licenţă fără probleme, la noi, însă, abia dacă iai un 5 la BAC, şi doar dacă se răzgândeşte ministra educaţiei şi dă liber pornografiei copiatului, Season 18, în FullHD, sau chiar 4k. Nu neg, există teorii că prea multă hrană muzeografică îngraşă şi nu face bine figurii, mai mult potrivit ultimelor descoperiri din lumea ştiinţei caloriile istoriei nu se depun pe talie, ci doar pe crestăturile creierului, fapt ce reprezintă un pericol iminent pentru statalitatea RM şi relaţiile milenare de strânsă până la sufocare prietenie moldo-rusă.

Lăsând la o parte detaliile ştiinţei muzeistice, ţin să menţionez un lucru esenţial, fără de care discursul meu nu poate avea finalitate. Muzeografii albanezi pun accent pe tot parcursul circuitului expoziţional pe două elemente primordiale: cultul eroilor şi cultul armelor, ambele semnifică pentru ei libertatea, tezaurul sufletului şi mentalităţii oricărui albanez, cu care se mândresc şi pentru care sunt gata să fure la nesfârşit fiica lui Liam Neeson. La noi, însă, nici Ştefan cel Mare nu e destul de mare pentru a ocupa o sală întreagă, căci nu avem cu ce să-l prezentăm, că dă, suntem doar o margine de ţară şi istoria noastră a rămas dincolo de Prut. Ne limităm doar să aducem cu fanfară ba stindardul, ba sabia sa. Şi atâta tot. E greu în acest context să porţi cu demnitate Naţionalul din frunte şi să inspiri vizitatorului sentimentul libertăţii, ca un element sine non qua al patriotismului. 

PS: Potrivit informaţiilor ultrasecrete ce au ajuns la dispoziţia celor de la MuziLeaks, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se lucrează cu sârguinţă asupra unei noi expoziţii permanente, astfel încât în următorii 2-3 ani va fi posibilă revanşa neamului nostru pentru toate relele şi rănile provocate de albanezi, cel puţin la capitolul muzeografic, că la cel economic şi social nu e în competenţa instituţiei, ci în cea a celor doi Vlazi, dacă e să credem analiştilor noştri politici şi astrelor zilei.